Scris de:Glamo
Dupa cum bine stiti,in urma cu cateva zile cei doi s-au casatorit in secret .Miranda a vrut dintotdeauna sa isi intemeieze o familie.Ea a crezut mereu ca Orlando va fi un tatic foarte bun.Asa speram si noi.
Abia astept sa vad cum va arata copilul.Voi nu?
vineri, 30 iulie 2010
joi, 29 iulie 2010
Zac Efron s-a distrat ...
Scris de:Glamo
Unde s-a distrat?Chiar într-un club de striptease.
A cheltuit cateva mii de euro într-un club de striptease din New York.
Dar nu a mers singur,ci cu doi prieteni iar unul dintre el a fost un coleg din ''High School Musical'' , Corbin Bleu.
Potrivit unor martori Zac a cerut dansuri în privat de la 3 dansatoare.
„Zac a venit duminică noaptea în club împreună cu doi prieteni şi s-au distrat pană la 4 dimineata”, a precizat sursa.
„Au stat în zona VIP langă scena principală. Au comandat o sticlă de votcă şi păreau fascinaţi de dansatoare. Au interacţionat mult cu fetele şi le-au dat mulţi bani.Zac a cerut unor dansatoare, trei brunete frumoase, să îi danseze în particular”.
Oare ce a făcut Vanessa când a aflat acest lucru?

Selena Gomez îl refuză din nou pe Justin
Scris de:Glamo
In timp ce alte fete ar da orice ca să fie cu Justin ,Selena îl ignoră pentru că nu este interesată deloc.
In timpul unui concert,Justin a rugat-o pe Selena ca să îşi dea jos tocurile ca să fie mai înalt decât ea..
Si ce credeţi că a facut?A acceptat?Nici pomeneala.Fata l-a refuzat imediat.
“I-am spus, ‘Nu-mi dau jos tocurile. Eşti scund. Împacă-te cu ideea.’ Dar o să mai crească el.”
Selena are tupeu.

miercuri, 28 iulie 2010
Cum a fost ziua de naştere a lui Smiley?
Scris de:Glamo
Vă întrebaţi cum a fost ziua de naştere a luiMaria Smiley.Sunt sigură că vă gândiţi la o aniversare cu băutura,tort şi peste 200 de invitaţi.Dacă credeţi asta,ei bine,credeţi greşit! Maria a renunţat la petreceri şi la concerte pentru o zi şi a ieşit cu prietenii lui care sunt mai apropiaţi ,în oraş pentru a se relaxa.
„De ziua mea, m-am relaxat. M-am întâlnit cu prietenii mei, am povestit, nu am organizat nimic special, a fost o simplă întâlnire. Am primit multe urări de bine. Am fost şi sunat, dar am găsit şi mesaje pe Facebook",
De ce nu a vrut nici o petrecere-bomba? Pentru că este foarte obosit din cauza programului prea încărcat al lui.
Vă întrebaţi cum a fost ziua de naştere a lui
„De ziua mea, m-am relaxat. M-am întâlnit cu prietenii mei, am povestit, nu am organizat nimic special, a fost o simplă întâlnire. Am primit multe urări de bine. Am fost şi sunat, dar am găsit şi mesaje pe Facebook",
De ce nu a vrut nici o petrecere-bomba? Pentru că este foarte obosit din cauza programului prea încărcat al lui.
Stillglamo.ro
Lady Gaga are un nou iubit?
Scris de:Glamo
Gaga a fost suprinsă de paparazzi în timpul ei liber la piscina împreună cu iubitul ei Luc Carl, care este un barman.
Cei doi par să se înţeleagă foarte bine.Dar nu erau singuri acolo ci cu încă un cuplu.
Deci şi-a găsit o nouă iubire.Un iubit cu care poate să îşi facă toate satisfacţiile.
Puteţi vedea mai jos videoclipul.

Săracul Justin..
Scris de:Glamo
Staţi liniştite,nu a păţit nimic.Doar că fanele l-au fugărit peste tot.La un moment dat o fană a picat dar s-a ridicat cât de repede a putut ca să nu piardă o atingere a lui Justin.Cred că baiatul se simte foarte flatat că fetele fug după el la fel ca şi cum ar fi văzut reduceri la mall.

marți, 27 iulie 2010
Orlando Bloom s-a căsătorit în secret
Numai nudişti şi nudiste...
Scris de:Glamo
Oare de cine mai este vorba acum?Stiu că vă gândiţi la Gaga ,dar nu,nu este ea.Este vorba despre Cartinel Menghia.
In timp ce individa se privea în oglindă s-a gândit să îşi facă o poză.Arăta prea bine în poză aşa că şi-a pus-o pe Facebook.După ce fanii au văzut această poză , au urmat şi comentariile.Dar această poză merită şi un comentariu ''self portrait at letizia's beach house” (autoportet la casa de pe plajă a Letiziei).
Tipa este în vârstă de 24 de ani şi trăieşte în Milano alături de soţul ei,fostul fotbalist Massimo Brambati.

La mulţi ani, Maria!
Scris de:Glamo
Care Maria?Ooo scuzaţi, vroiam să spun Andrei Maria.Cine este acest Andrei Maria?Este Smiley! Azi ,27 iulie, este ziua lui şi a împlinit 27 de ani.
Să vedem ce spune el:
M-am nascut intr-o dupa-amiaza calduroasa de iulie. Am avut o copilarie frumoasa desi eram un copil agitat. Viata mea a decurs normal pana la 10 ani cand placerea de a asculta muzica s-a transformat in placerea de a canta.
Prin clasa a zecea mi s-a nazarit sa fac muzica pe calculator fiindca aveam prea multe idei care trebuiau concretizate intr-un fel. Virusul muzicii imi umbla acum nestingherit prin sange. Am cantat in trupa Millenium 3, pana cand am fost observati de Gyuri Pascu, care ne-a ajutat sa scoatem un album.
In acelasi timp m-am imprietenit cu cei ce urmau sa devina colegii mei de trupa: CRBL, Omu Negru, Piticu si Francezu.

Eminem recunoaste ca...
Scris de:Glamo
Eminem recunoaşte că Elton John îl sună o dată pe saptămână pentru a vedea dacă recuperarea sa este pe drumul cel bun.
'Face parte din show-business aşa că se poate identifica cu stilul de viata şi ştie cât de haotice pot deveni lucrurile pentru un artist', a declarat Eminem.
Plus un bonus video cu un duet între cei doi din 2001.

Jonasii vin cu un nou videoclip
Scris de:Glamo
In ultimul timp baieţii nu prea mai au inspiraţie pentru videoclipuri aşa că filmeaza din concerte.Deja devine plictisitor.Dar melodiile tot bine sună.Deci,nu ne mai uităm la videoclip şi ascultăm doar melodia.Cel mai bun lucru.
Ps: melodia se numeşte ''Things will never be the same''

RiRi joaca în filme,din nou
Scris de:Glamo
Rihanna a primit un nou rol în Battleship.Filmul este inspirat dintr-un joc video în care un ofiţer naval luptă împotriva unor forţe superioare.
Foarte tare!
Din păcate rolul care îl va primi RiRi,nu se ştie.Oare ce rol va primi?
Filmarile vor începe la sfarşitul lunii august în Hawaii.Filmul va fi lansat în SUA pe 18 mai 2012.
Abia doar dupa 2 ani.Problema este că nu e prea sigur că va putea fi văzut,asta în caz că este adevarat că vine sfârşitul lumii.Dar totuşi dacă este adevărat ,sfârşitul lumii este în decembrie,iar filmul în mai ,deci nu vă faceţi probleme .

Usher cu un nou single
Scris de:Glamo
Usher nu ia pauză şi vine cu un nou single numit ''Get in my car''.Acesta este produs de celebrul Polow da Don.Acest single va fi inclus pe albumul ''Versus'' programat pentru o lansare pe 24 august.

Inna,ştie engleza!
Scris de:Glamo
Se pare că fata s-a pus pe învăţat iar acum a reuşit să înveţe engleza.Dacă învăţa când trebuia nu mai ajungea aici şi nu se mai făcea de râs.Glumesc,vroiam să o necăjesc puţin.
Inna este foarte fericită pentru numarul mare de fani care îi are pe facebook şi pentru complimentele lor.Aceasta a vrut sa le transmită un mesaj în engleză.De data asta nu a mai pocit cuvintele!
`Uuuuu, 400.000 de prieteni în lista mea de Facebook. Nu-mi vine să cred, sincer, nu-mi vine să cred! Este atât de grozav să vă am, vă multumesc atât de mult. Vreau să vă spun că-mi plac mult mesajele de la voi si ador sa le citesc, aşa că vă rog să le trimiteţi în continuare şi nu uitaţi : vă iubesc, vă iubesc, vă iubesc`.

Poze din concertul lui Mika
Scris de:Glamo
După cum bine ştiţi,Mika a concertat la noi în Mamaia.Oh ce mult aş fi vrut să mă duc şi eu!Il ador pe Mika şi concertele lui sunt superbe şi pe de altă parte..vroiam şi eu un autograf...în fine să ne întoarcem la concert.
Concertul a fost sâmbăta trecută în 24 iulie.Da,da,da ,ştiu că şi ştirea asta este expirată cu 3 zile dar ce să fac ,nu am avut internet şi acum trebuie să reiau toate ştirile pierdute.Nah,ce să fac.
Plus,un bonus video.

Un nou single-Airplanes
Scris de:Glamo
Stiu că ştirea asta e cam întârziată ,dar nu am avut net câteva zile.Melodia este cântată de B.o.B şi Hayley Williams care este solistă trupei Paramore.
Piesa sună foarte bine ,este una dintre preferatele mele cu cât o ascult mai mult cu atât îmi place mai mult.Păi da,sunt şi fană Paramore.
Aveţi aceeaşi părere?

duminică, 25 iulie 2010
Justin Bieber devine actor!
Scris de: Lily
Se aude un zvon cum ca , pustiul de Justin a primit un rol in serialul CSI (Crime Scene Investigation) .Rolul consta in : este un pusti care trebuie sa ia o decizie importanta in legatura cu singurul sau frate.
Justin va aparea pentru prima oara in sezonul CSI in septembrie apoi va avea si alte aparitii pana la terminarea sezonului.
Producatorii serialului l-au contactat pe Justin, acestia fiind atrasi de numarul de vizualizarii de pe Youtube de la videoclipul "Baby" (250 de milioane), care a reusit sa intreaca cele 247 de milioane de vizualizarii a Gagutei la melodia "Bad Romance".
vineri, 23 iulie 2010
Razvan Fodor s-a căsătorit!
Scris de:Glamo
Cine este norocoasa?Este Irina Stan!
`Aseara ii spusesem lui Razvan sa nu-şi uite buletinul şi, odata ajunşi la starea civila, am constat ca uituca am fost eu. Am facut slalom prin Bucuresti si am reusit sa ma intorc la timp ca sa semnez actele si sa devin Irina Fodor`, marturiseste sotia lui Razvan.
Hmm..cine s-ar fi gândit că Razvan se va căsători?Eu nu! Casă de piatră!

Incă o parodie
Scris de:Glamo
Oare la ce s-ar putea face cele mai multe parodii?Desigur la videoclipurile lui Gaga.Este vorba de cel mai recent single ,Alejandro.
Prima dată mă gândeam că este preaciudata neinteresantă această parodie, însă mi-am schimbat părerea după ce l-am auzit pronunţând ''Jalapeno''.Deşi tipului i-ar sta mai bine în rolul de Justin Bieber decât în rolul de Gaga.
Oare la ce s-ar putea face cele mai multe parodii?Desigur la videoclipurile lui Gaga.Este vorba de cel mai recent single ,Alejandro.
Prima dată mă gândeam că este prea
joi, 22 iulie 2010
Care este cea mai sexy silueta vara asta
Scris de:Glamo
Cine are cea mai sexy silueta?Hmm oare cine o fi?..Aveţi vreo idee?..Stiu că vă ţin în suspans aşa că vă spun..este.. Brooklyn Decker.
Să vedem restul topului:
Băieţi,mulţumiţi de top?
1. Brooklyn Decker, Model
2. Jessica Alba, Actor
3. Ashley Greene, Actor
4. Vanessa Hudgens, Actor/Musician
5. Jessica Biel, Actor
6. Carrie Underwood, Musician
7. Katy Perry, Musician
8. Lauren Conrad, Reality Star/Author
9. Jennifer Aniston, Actor
10. Kim Kardashian, Reality Star

Cel mai lucrat trup vara asta
Scris de:Glamo
Este un clasament pentru bărbaţi ,iar cel mai bine făcut este ...pa-ram-pam-pam...Kellan Lutz !
Să vedem topul:
Sunteţimulţumiţi mulţumite de top?
1. Kellan Lutz, Actor
2. Matthew McConaughey, Actor
3. Taylor Lautner, Actor
4. Zac Efron, Actor
5. Mario Lopez, Actor
6. Isaiah Mustafa, Actor
7. Mark Sanchez, Quarterback, New York Jets
8. Jake Gyllenhaal, Actor
9. Daniel Craig, Actor
10. Channing Tatum, Actor
Este un clasament pentru bărbaţi ,iar cel mai bine făcut este ...pa-ram-pam-pam...Kellan Lutz !
Să vedem topul:
Sunteţi
1. Kellan Lutz, Actor
2. Matthew McConaughey, Actor
3. Taylor Lautner, Actor
4. Zac Efron, Actor
5. Mario Lopez, Actor
6. Isaiah Mustafa, Actor
7. Mark Sanchez, Quarterback, New York Jets
8. Jake Gyllenhaal, Actor
9. Daniel Craig, Actor
10. Channing Tatum, Actor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)